1. Scurt istoric al Uniunii Europene (UE)
a) “Părinţii” fondatori ai Uniunii Europene
Konrad Adenauer a fost primul cancelar al Republicii Federale Germania si s-a aflat în fruntea acestui nou stat din 1949 până în 1963, a schimbat mai mult decât oricine altcineva Germania postbelică şi cursul istoriei europene.
Joseph Bech a fost politicianul luxemburghez care a contribuit la înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, la începutul anilor 1950 şi unul dintre arhitecții principali ai integrării europene, la sfârșitul aceluiaşi deceniu.
Johan Willem Beyen, bancher, om de afaceri şi politician internațional, Johan Willem Beyen a fost un om politic olandez care, prin propunerea „Planului Beyen”, a adus un suflu nou în procesul de integrare europeană, la mijlocul anilor 1950.
Winston Churchill, fost ofiţer de armată, reporter de război şi prim-ministru al Marii Britanii (1940-1945 şi 1951-1955), a fost unul dintre cei care au propus pentru prima dată crearea „Statelor Unite ale Europei”. Experienţele trăite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au convins că doar o Europă unită poate garanta pacea. Ţelul său era eliminarea pentru totdeauna a ideilor naţionaliste şi beligerante.
Alcide de Gasperi, în calitate de prim-ministru şi ministru al afacerilor externe din 1945 până în 1953, a trasat politica internă şi externă a Italiei postbelice.
Walter Hallstein a fost primul preşedinte al Comisiei Europene, în perioada 1958-1969, un european dedicat şi un promotor decisiv al integrării europene.
Sicco Mansholt a fost fermier, membru al rezistenţei olandeze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, politician la nivel naţional şi primul comisar european pentru agricultură.
Jean Monnet, consilier pe probleme economice şi om politic francez, şi-a dedicat viaţa cauzei integrării europene. A fost sursa de inspiraţie a planului Schuman, care prevedea unificarea industriei grele a Europei occidentale.
Robert Schuman, jurist eminent şi ministru francez al afacerilor externe în perioada 1948-1952, este considerat unul dintre părinţii fondatori ai Uniunii Europene.
Paul-Henri Spaak, om de stat european – aceste cuvinte ar putea rezuma îndelungata carieră politică a belgianului Paul-Henri Spaak.
ltiero Spinelli se numără printre părinţii fondatori ai Uniunii Europene. A
b) Scurt istoric al UE
1945-1959 – O Europă paşnică, începuturile cooperării
Uniunea Europeană a fost creată cu scopul de a se pune capăt numărului mare de războaie sângeroase duse de ţări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. Începând cu anul 1950, ţările europene încep să se unească, din punct de vedere economic şi politic, în cadrul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, propunându-şi să asigure o pace durabilă. Cele şase state fondatoare sunt Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. Anii ’50 sunt marcaţi de Războiul Rece dintre Est şi Vest. În Ungaria, manifestările de protest din 1956 îndreptate împotriva regimului comunist sunt reprimate de tancurile sovietice; în anul următor, 1957, Uniunea Sovietică trece în fruntea cursei pentru cucerirea spaţiului, lansând primul satelit spaţial din istoria omenirii, Sputnik 1. Tot în 1957, Tratatul de la Roma pune bazele Comunităţii Economice Europene (CEE), cunoscută şi sub denumirea de „Piaţa comună”.
1960-1969 – Explozivii ani ’60, o perioadă de creştere economică
În anii ’60 asistăm la apariţia unei adevărate „culturi a tinerilor”. Formaţii precum Beatles atrag un număr impresionant de fani din rândul adolescenţilor oriunde apar şi contribuie, în acest fel, la stimularea revoluţiei culturale şi la naşterea conflictului dintre generaţii. Este o perioadă benefică pe plan economic, care se datorează şi faptului că ţările UE încetează să mai aplice taxe vamale în cadrul schimburilor comerciale reciproce. De asemenea, acestea convin să exercite un control comun asupra producţiei de alimente. Întreaga populaţie beneficiază, acum, de suficente alimente şi în curând se înregistrează chiar un surplus de produse agricole. Luna mai a anului 1968 a devenit celebră datorită mişcărilor studenţeşti care au avut loc la Paris. Multe dintre schimbările apărute la nivelul societăţii şi al comportamentului au rămas asociate, de atunci, cu aşa-numita „generaţie ’68”.
1970-1979, O comunitate în creştere – primul val de extindere
Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit aderă la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1973, numărul statelor membre ajungând, astfel, la nouă. Deşi de scurtă durată, brutalul război arabo-israelian din octombrie 1973 are drept consecinţă o criză energetică şi apariţia problemelor economice la nivel european. Ultimele dictaturi de dreapta din Europa iau sfârşit odată cu căderea regimului Salazar din Portugalia, în anul 1974 şi cu moartea generalului Franco în Spania, în 1975. Prin intermediul politicii sale regionale, UE începe să transfere sume foarte mari pentru crearea de locuri de muncă şi de infrastructură în zonele mai sărace. Influenţa Parlamentului European asupra afacerilor europene creşte. 1979 este anul în care membrii acestuia pot fi aleşi pentru prima dată prin vot direct, de către toţi cetăţenii europeni.
1980-1989, Schimbarea la faţă a Europei – căderea zidului Berlinului
Sindicatul polonez, Solidarność şi liderul său, Lech Walesa, devin celebri în Europa şi în lume în urma grevelor personalului de pe şantierul naval Gdansk, din vara anului 1980. În 1981, Grecia devine cel de-al 10-lea membru al UE, fiind urmată, cinci ani mai târziu, de Spania şi Portugalia. În 1987 este semnat Actul Unic European. Este vorba despre un tratat care pune bazele unui vast program pe şase ani, destinat soluţionării problemelor legate de libera circulaţie a mărfurilor în UE. Astfel ia naştere „Piaţa unică”. 9 noiembrie 1989 este data unei schimbări politice majore: cade zidul Berlinului şi pentru prima dată după 28 de ani se deschid graniţele dintre Germania de Est şi cea de Vest. Reunificarea Germaniei are loc în luna octombrie 1990.
1990-1999, O Europă fără frontiere
Odată cu căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est, europenii devin şi mai apropiaţi. În 1993, Pieţei unice i se adaugă cele „patru libertăţi”: libera circulaţiei a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Anii ’90 sunt şi anii în care au fost semnate două tratate, Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul de la Maastricht, în 1993, şi Tratatul de la Amsterdam, în 1999. Oamenii devin preocupaţi de protecţia mediului şi de luarea unor măsuri comune în materie de securitate şi apărare. În 1995, UE se extinde cu încă trei state – Austria, Finlanda şi Suedia. Un mic oraş din Luxemburg, Schengen, va da numele său acordurilor care le vor permite, treptat, cetăţenilor europeni, să călătorească fără a li se verifica paşapoartele la graniţă. Milioane de tineri pleacă la studii în alte ţări cu ajutorul UE. Comunicarea se face din ce în ce mai uşor pe măsură ce încep să fie folosite telefoanele mobile şi internetul.</h3>
2000-2009, O nouă extindere
Diviziunile politice dintre estul și vestul Europei sunt, în sfârșit, înlăturate, odată cu aderarea la UE, în 2004, a nu mai puţin de 10 noi ţări, urmate de încă două în 2007. O criză financiară lovește economia mondială în septembrie 2008, ceea ce determină o mai strânsă cooperare economică între ţările UE. Tratatul de la Lisabona este ratificat de toate statele membre ale UE, înainte de a intra în vigoare, la 1 decembrie 2009. Acesta îi conferă Uniunii Europene instituţii moderne și metode de lucru mai eficiente.
2010 – astăzi, Un deceniu de oportunităţi și provocări
Noul deceniu începe cu o gravă criză financiară, dar și cu speranţa că investiţiile în noi tehnologii verzi și ecologice, alături de o mai strânsă cooperare europeană, vor duce la o creștere și o bunăstare de lungă durată.
2. Informaţii despre Uniunea Europeană
UE este un parteneriat economic şi politic, care reuneşte 27 de ţări europene şi acoperă aproape tot continentul. UE a fost creată în perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. În 1958 a fost creată Comunitatea Economică Europeană (CEE), care, iniţial, a contribuit la intensificarea cooperării economice între şase ţări: Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos.
In anul 1993 numele de Comunitate Economica Euroana (CEE) a devenit Uniunea Europeană (UE).
Populaţia UE trăieşte la standarde ridicate şi beneficiază de o monedă europeană comună, EURO, au dispărut controalele la frontierele dintre statele membre, cetăţenii pot circula liber pe aproape tot continentul şi traiesc si muncesc mai usor.
Toate acţiunile pe care le întreprinde UE se bazează pe tratate, asupra cărora au convenit toate statele membre, de comun acord, în mod voluntar şi democratic. Aceste acorduri sunt obligatorii din punct de vedere juridic şi stabilesc obiectivele UE în domeniile sale de activitate.
Unul dintre obiectivele principale este promovarea drepturilor omului, pe plan intern şi mondial. Demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi respectarea drepturilor omului sunt valorile intrinsece ale UE. Din 2009, odată cu semnarea Tratatului de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentaler euneşte toate aceste drepturi într-un singur act. Instituţiile UE sunt obligate să le respecte, la fel şi guvernele statelor membre atunci când aplică legislaţia europeană.
Piaţa unică este principalul motor economic al UE, facilitând libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor. Un alt obiectiv-cheie este dezvoltarea acestei resurse majore, pentru a le permite europenilor să se bucure din plin de avantajele pieţei unice.
Pe măsură ce se extinde, UE doreşte ca instituţiile europene să fie mai transparente şi mai democratice. Parlamentul European, ai cărui membri sunt aleşi prin vot direct, a fost învestit cu noi prerogative, iar parlamentele naţionale joacă acum un rol mai important, participând la procesul decizional alături de instituţiile europene. De asemenea, cetăţenii europeni dispun de mai multe mijloace de a participa la viaţa politică europeană.
Legenda:
Statele membre ale UE
Procesul de aderare la UE
3. Instituţii şi organisme ale UE
Consiliul European stabileşte direcţiile politice generale ale UE, dar nu are puteri legislative. Este condus de un preşedinte – în prezent Herman Van Rompuy – şi îi reuneşte pe şefii de stat şi de guvern din ţările membre, alături de preşedintele Comisiei Europene, de două ori pe semestru, în cadrul unor întruniri care se desfăşoară pe parcursul mai multor zile.
Adoptarea legislaţiei europene
Elaborarea şi adoptarea legislaţiei europene implică 3 instituţii:
• Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia
• Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre. Preşedinţia Consiliului este deţinută, prin rotaţie, de statele membre.
• Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii în ansamblu.
Împreună, aceste trei instituţii elaborează politicile şi legislaţia care se aplică în toată Uniunea, prin intermediul „procedurii legislative ordinare” (fosta „codecizie”). În principiu, Comisia propune actele legislative, iar Parlamentul şi Consiliul le adoptă. Ulterior, Comisia şi statele membre le implementează, iar Comisia trebuie să se asigure că legislaţia europeană este corect aplicată.
Alte instituţii ale UE
• Curtea de Justiţie garantează respectarea dreptului european
• Curtea de Conturi controlează modul de finanţare a activităţilor Uniunii.
Atribuţiile şi responsabilităţile acestor instituţii sunt prevăzute în tratate, acestea constituind baza a tot ceea ce face UE. Tratatele stabilesc, de asemenea, regulamentele şi procedurile pe care instituţiile UE trebuie să le respecte. Ele sunt adoptate de către şefii de stat şi/sau de către prim-miniştrii statelor membre şi ratificate de către parlamentele naţionale.
Alte instituţii şi organisme interinstituţionale specializate
• Comitetul Economic şi Social European reprezintă societatea civilă, angajatorii şi salariaţii
• Comitetul Regiunilor reprezintă autorităţile regionale şi locale
• Banca Europeană de Investiţii finanţează proiectele de investiţii ale UE şi sprijină întreprinderile mici prin intermediul Fondului european de investiţii
• Banca Centrală Europeană răspunde de politica monetară europeană
• Ombudsmanul European investighează plângerile privind proasta administrare de către instituţiile şi organismele UE
• Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor are rolul de a asigura protecţia datelor cu caracter personal ale cetăţenilor
• Oficiul pentru Publicaţii publică informaţii despre UE
• Oficiul European pentru Selecţia Personalului recrutează personal pentru instituţiile şi organismele UE
• Şcoala Europeană de Administraţie organizează cursuri de formare în diverse domenii pentru personalul instituţiilor UE
• Numeroase agenţii specializate şi organisme descentralizate desfăşoară o serie de activităţi de natură tehnică, ştiinţifică sau de gestionare
• Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) conduce lucrările Consiliului Afaceri Externe şi trasează direcţiile politicii externe şi de securitate comune, asigurând, în acelaşi timp, consistenţa şi coordonarea acţiunilor desfăşurate de UE pe plan extern.
4. Tarile Uniunii Europene
.svg&page=1){kind=small} Belgia (BE) |
 Italia (IT) |
 România (RO) |
 Bulgaria (BG) |
 Letonia (LV) |
 Suedia (SE) |
 Danemarca (DK) |
 Lituania (LT) |
 Slovacia (SK) |
 Germania (DE) |
 Luxemburg (LU) |
 Slovenia (SI) |
 Estonia (EE) |
 Malta (MT) |
 Spania (ES) |
 Finlanda (FI) |
 Olanda (NL) |
 Cehia (CZ) |
 Franța (FR) |
 Austria (AT) |
 Ungaria (HU) |
 Grecia (GR) |
 Polonia (PL) |
 Regatul Unit (GB) |
 Irlanda (IE) |
 Portugalia (PT) |
 Cipru (CY) |
5. Limbile oficiale ale UE
bulgara, româna, irlandeza, malteza, cehaslovaca, slovena, polona, maghiara, estona, letona, lituaniana, finlandeza, suedeza, spaniola, portugheza, greaca, engleza, daneza, franceza, germana, italiana, olandeza.
6. Imnul Uniunii Europene
http://europa.eu/abc/symbols/anthem/index_ro.htm
7. Cele mai mari 100 de orase din Uniunea Europeana
Surse electronice:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_European%C4%83
Pagina realizata de: CATALIN HANGA
Şcoala "Elf" 